Deputaţii europeni se intâlnesc de 12 ori pe an la Strasbourg, sediul Parlamentului European, pentru sedinţele plenare lunare - fiecare sesiune durează patru zile. De asemenea, se intâlnesc la Bruxelles in „mini-sesiuni“ de două zile - anul acesta sunt planificate sase. Alte săptămâni din an sunt dedicate intâlnirilor in cadrul comisiilor specializate sau in cadrul grupurilor politice.
Sediul central al Parlamentului European este la Strasbourg, dar cea mai mare parte a activităţilor comisiilor parlamentare se derulează la Bruxelles, pe când Secretariatul General al instituţiei se află la Luxemburg. Această repartiţie a fost aprobată de către Consiliul European de la Edinburg in 1992 si de către Tratatul de la Amsterdam (1999).
Dar de ce isi imparte Parlamentul European activităţile in trei orase?
La inceput, in 1951, toate instituţiile noii Comunităţi Europene a Cărbunelui si Oţelului (CECO) urmau să aibă sediul la Bruxelles. Toţi membrii fondatori erau de acord, cu excepţia Primului Ministru al Belgiei, care prefera orasul Liège. Dar, cum pentru acest fel de decizii este nevoie de unanimitate, in lipsa unui acord pentru Bruxelles, a fost ales Luxemburg. Pentru Adunarea Parlamentară a CECO insă, această alegere aducea o problemă: nu exista nici o sală indeajuns de mare in care să se poată intâlni toţi membrii ei. Cea mai apropiată aulă se afla la Strasbourg si aparţinea Consiliului Europei. Astfel, din 1952, capitala alsaciană, simbol al reconcilierii franco-germane, a devenit locul de intâlnire pentru sedinţele plenare ale deputaţilor europeni.

Dar, odată cu crearea Comunităţii Economice Europene (CEE) in 1957 - si pe măsură ce Comunitatea devenea din ce in ce mai importantă - o mare parte din activităţile instituţiilor au migrat către Bruxelles. Instituţiile financiare si judiciare, ca de altfel si Curtea de Conturi au rămas la Luxemburg, dar Comisia Europeană si Consiliul si-au concentrat esenţialul activităţilor in capitala belgiană. Adunarea Parlamentară, care a devenit Parlamentul European in 1962, si-a transferat succesiv activităţile la Bruxelles. in urma adoptării raportului conservatorului britanic Derek Prag in ianuarie 1989, acest transfer parţial către Bruxelles a fost consacrat oficial. Scopul era de a raţionaliza munca Parlamentului si de a aduce această instituţie mai aproape de Comisie si de Consiliu. Sesiunile se ţineau incă la Strasbourg, dar sesiuni suplimentare puteau fi ţinute la Bruxelles. Astfel, Parlamentul era impărţit in trei locuri, si tot asa stau lucrurile si astăzi.

Timp de ani de zile, Belgia si Franţa s-au confruntat pe tema stabilirii sediului oficial. Abia la Consiliul European de la Edinburg s-a ajuns la un acord politic, când Belgia a acceptat ca Strasbourg să devină sediul oficial, cu douăsprezece sesiuni plenare pe an, cu condiţia ca celelalte activităţi politice (sedinţele comisiilor si grupurilor politice si sesiunile suplimentare) să rămână la Bruxelles. Acest acord a fost consacrat oficial in Tratatul de la Amsterdam (care a intrat in vigoare in 1999).  Astăzi, Parlamentul, cu cei 732 de deputaţi ai săi, nu mai inchiriază aula Consiliului Europei, care s-a lărgit la rândul lui. Parlamentul are două săli proprii, una la Strasbourg, cealaltă la Bruxelles, pe când secretariatul general rămâne la Luxemburg. Controverse asupra celor trei sedii apar incă, datorită consecinţelor bugetare si practice ale acestei impărţiri geografice, dar o schimbare se poate face doar cu acordul unanim al Consiliului Uniunii Europene.
O dată cu aderarea Bulgariei si României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, numărul total de deputaţi europeni a crescut de la 732 la 785. România are 35 reprezentanţi in Parlamentul European, iar Bulgaria 18. Aderând la diferite grupuri politice europene, noii deputaţi au schimbat compoziţia Parlamentului.
Cei mai mulţi dintre ei au fost „observatori“ in Parlamentul European incă din toamna anului 2005. Odată cu aderarea Bulgariei si României la 1 ianuarie 2007, majoritatea observatorilor au devenit deputaţi europeni. Cei 35 români si 18 bulgari au fost numiţi de parlamentele lor naţionale, iar mandatul lor va dura până la alegerile pentru Legislativul European, prevăzute să se desfăsoare in cele două ţări in 2007.

 
O NOUĂ ALCĂTUIRE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

Deputaţii bulgari si cei români au aderat la diverse grupuri politice europene:

• 4 deputaţi bulgari si 9 români au aderat la Grupul Partidului Popular European (Crestin-Democrat) si al Democraţilor Europeni, ridicând numărul total al deputaţilor din acest grup la 277 ;
• 6 deputaţi bulgari si 12 români au aderat la Grupul Socialist din Parlamentul European, ridicând numărul total al deputaţilor din acest grup la 218 ;
• 7 deputaţi bulgari si 9 români au aderat la Grupul Alianţei Liberalilor si Democraţilor pentru Europa, ridicând numărul total al deputaţilor din acest grup la 106 ;
• 1 deputat bulgar si 5 români, impreună cu alţi deputaţi din Franţa, România, Belgia, Marea Britanie, Austria si Italia, au pus bazele unui grup politic nou, denumit "Identitate, Suveranitate si Transparenţă" (IST).

O dată cu cresterea numărului de deputaţi europeni de la 732 la 785, numărul de voturi necesare pentru majoritate calificată devine acum 393 (pentru adoptarea amendamentelor dezbătute in a doua citire, in cadrul procesului de co-decizie, de exemplu).

 
După următoarele alegeri europene din 2009, numărul deputaţilor europeni va scădea la 736, dintre care 33 vor fi din România si 17 din Bulgaria.
Unicitatea construcţiei europene se reflectă in primul rând in arhitectura instituţională. Statele acceptă să delege o parte din puterile lor suverane unor instituţii comune create prin tratatele fondatoare, cu modificările succesive, instituţii al căror scop este să asigure o participare democratică a Statelor Membre la luarea de decizii.
in momentul actual, funcţionarea Uniunii se bazează pe cinci instituţii: Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul de Ministri, numit pe scurt Consiliu, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (prescurtat CJCE) si Curtea de Conturi. Tratatul constituţional consacră formal funcţionarea Consiliului European ca instituţie de sine stătătoare.


Pe lingă instituţii, UE include o serie de organisme specializate:
- Mediatorul European si instituţiile financiare: Banca Centrală Europeană si Banca Europeană de Investiţii;

- Organisme cu rol consultativ: Comitetul Regiunilor si Comitetul Economic si Social;

- Organisme interinstituţionale: Oficiul de Publicaţii Oficiale al Comunităţilor Europene si Oficiul de Selecţie a Personalului Comunităţilor Europene;

 Agenţii descentralizate:

  - 17 agentii comunitare specializate, care functionează in cadrul  domeniul comunitar (primul pilon al Tratatului CE);

  - ISIS (Institutul European pentru Studii de Securitate) si Centrul European pentru Observaţii din Satelit, ambele funcţionale in cadrul Politicii Externe si de Securitate Comună (al doilea pilon);

  - Europol si Eurojust in cadrul Cooperării Poliţienesti si Judiciare in Materie Penală (al treilea pilon).

Instituţii:

Parlamentul European

Consiliul Uniunii Europene
 
Presedinţia

Comisia Europeană

Reprezentanţa Comisiei Europene in România
 
Oficiul European de Luptă Contra Fraudei (OLAF)

EuropeAid Oficiul de Cooperare

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene

Tribunalul de Primă Instanţă

Curtea Europeană de Conturi
  
Mediatorul European 

Controlorul European pentru Protecţia Datelor

Organisme financiare:

Banca Centrală Europeană

Banca Europeană de Investiţii (BEI)

Fondul European de Investiţii

Organisme consultative:

Comitetul Economic si Social

Comitetul Regiunilor

Organisme inter-instituţionale:

Oficiul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene (EUR-OP)

Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO)

scoala Europeană de Administraţie (EAS)